Josette M. Abel, „Omul, Muritor sau Nemuritor?” II

Cu siguranta, trebuie sa-i gasim un sens mortii pt. a fi in stare sa-i integram conceptul. Ne ajutam incetind sa ne mai identificam cu aparenta corporala, mai ales pricepind bine ca moartea atinge intotdeauna fiinta existentiala si deloc fiinta esentiala, care, ea, este nemuritoare, asa cum o arata toate traditiile spirituale.

Conditia de muritor a omului nu este din fericire, atit de teribila cum credem, iar reconcilierea cu mortalitatea se va revela binefacatoare pt. toti. Sufistii arata ca „trebuie sa moara ceea ce crezi ca esti ca sa poti deveni ceea ce esti realmente„. In orice caz, trebuie neaparat ca teama de moarte sa faca loc intelegerii inteligente a unei realitati care este nu numai umana, ci universala.

Este suficient ca aceasta sa fie inlocuita cu un concept de continuitate alcatuita din cicluri si alternante, care este aceea a Naturii intregi, si sa se insiste pe ideea unei singure entitati constiente. O entitate care isi continua evolutia utilizind succesiv numeroase corpuri pt. experientele ei.

Asa cum am vazut deja, teama de moarte inceteaza imediat ce facem distinctie intre fiinta noastra reala si corpul fizic, adica „imediat ce ne stim grefati pe ceva nemuritor in strafundul nostru, pe acest misterios adevar ce leaga vizibilul si invizibilul, care este pur si simplu dimensiunea noastra a eternitatii”.

Atunci cind vom fi gata sa traim moartea ca pe o experienta cosmica iluminata de infinita dulceata a principiului vietii, vom deveni „batrini buni si frumosi, pe cit de intelepti, pe atit de senini”.

A muri inseamna a nu mai avea, nu a nu mai fi. Inseamna a regasi acea unitate evidenta, acea perfectiune a carei putere face inutil orice cuvint. Caci aceasta este minunea mortii: constiinta devine mai intensa, mai vie ca niciodata si se largeste in mod incredibil, aproape de nesustinut…

*

Doliul este cu siguranta cel mai dificil de asumat, chiar daca se stie ca sentimentele schimbate cu cel disparut constituie o relatie spirituala care nu se rupe niciodata. De fapt nu ne vindecam de un doliu, invatam sa traim altfel si foarte deseori sa ne schimbam modul de a privi. Reactiile la orice forma de pierdere importanta sint determinate de conceptia globala despre viata. Si suferinta poate la fel de bine sa distruga sau sa sustina evolutia, in functie de nivelul constiintei subiectului. Iar suferinta profunda dezgoleste si apropie cel mai mult de realitate. De aceea, ea atrage dupa sine, o veritabila renastere spirituala.

Lacrimile noatre ar fi mai putin amare daca ne-am iubi apropiatii intr-un mod mai putin egoist, daca i-am iubi atit incit sa ne lasam deoparte in fata necesitatilor evolutiei lor, si sa nu ne gindim mai intii sa-i pastram linga noi.

*

Natura vibratorie a fiintei esentiale care exprima starea ei reala si profunda suscita tipul de incarnare cel mai favorabil dezvoltarii sale. Din nefericire, sint necesare nu putine incarnari si diverse incercari pt. ca Omul sa resimta nevoia sa inteleaga viata, sa-i dea un sens pe termen lung, apoi sa acceada la planurile superioare de constiinta.

Printre aceste existente anterioare, exista unele care sint orientate in sensul cunoasterii de sine, al trezirii si al eliberarii, altele care nu sint asa, sau nu sint inca. Altfel spus, la fel ca in jurul nostru astazi, anumite existente ramin limitate la inlantuirile cauza-efect. In altele, un element mai constient incepe sa se iveasca de f. multe ori pt. ca a intervenit suferinta, care a impus sa se caute altceva decit solutiile obisnuite… o alta realitate decit cea cunoscuta.

Ansamblul vietilor reprezinta o crestere de constiinta, care culmineaza cu o implinire terestra. Altfel spus, exista, dincolo de evolutia speciilor, o dinamica a constiintei care ajunge inexorabil la o realizare individuala si colectiva in afara conceptiilor noastre spatio-temporale. Or, analizat din unghiul evolutiei, procesul de reincarnare inceteaza sa mai fie o miscare circulara inutila, cum l-au considerat unii, sau extravaganta imaginativa din gindirea altora. El are meritul de a explica geneza evenimentelor si de a ramine perfect coerent, fara sa repuna in discutie demnitatea Omului pe deplin responsabil de actele sale.

Sa nu uitam nici ca, in lipsa reincarnarii, nu am avea alta posibilitate decit predestinarea. Si ca existenta umana nu ar consta decit in satisfacerea diverselor impulsuri care ne asalteaza.

*

Din punct de vedere etimologic, cuvintul KARMA desemneaza actiunea in rolul ei creator, in calitate de sursa a consecintelor. Este legea ultima, originea si fundamentul tuturor celorlalte legi care actioneaza in univers, conform careia tot ceea ce este implinit trebuie sa fie urmat de efecte naturale si legitime.

Ideea este pe cit de simpla, pe atit de logica: orice actiune rodeste, generind evenimente direct legate de trecut, cu singura grija de a restabili un echilibru compromis. Este important de subliniat ca ideea de karma exclude totalmente notiunile de pacat si de sanctiune sau recompensa. Criteriul de discriminare nu este bine/rau sau bun/prost, ci favorabil/defavorabil/ sau fericit/nefericit.

Acumularea tuturor energiilor vibratorii, negative sau pozitive care decurg din vietile anterioare, se reflecta in incarnatiile urmatoare pina la epurare. Ea genereaza in parte ceea ce etichetam de obicei ca „noroc” sau „nenoroc”. Astfel, ceea ce sintem si ceea ce sint circumstantele vietii noastre actuale decurg din experientele anterioare si din linia karmica individuala, care apare in orice clipa sub forma de ginduri, impulsuri, dorinte, actiune si recaderi corespunzatoare.

Atunci cind descoperim esenta karmei, notiunea de fatalitate se transforma intr-o logica interioara in care drama existentei este amestecata cu fire uneori f. vechi, prin experientele trecute. Iar conceptia de destin renunta la semnificatia ei de putere de neinteles, care actioneaza de undeva din afara noastra, pt. a se naste din noi insine, pt. a renaste din noi insine, adica pt. a deveni ceea ce sintem in mod fundamental.

Amprentele lasate de fiecare dintre incarnarile trecute apar in cele urmatoare ca predispozitii si dificultati speciale, idei fixe inexplicabile, atractii irezistibile si, uneori, circumstante care se repeta aproape mecanic, ca pt. a ne pune in fata o problema care trebuie rezolvata mai mult sau mai putin rapid. Pt. a intelege mesajul, este suficient sa observam cu maximum de obiectivitate natura, virulenta si ritmul incercarilor cu care sintem confruntati.

Sa amintim despre legaturile karmice ca pina si formele-ginduri, detasindu-se de emitator pt. a se alatura obiectului lor, ii leaga intre ei pe cei care vor fi asociati in reincarnare. De aceea, trebuie sa ne asumam consecintele actelor noastre intr-o perspectiva riguroasa, desigur, dar in care faptul de a nu-ti nega niciodata responsabilitatile induce demnitate comportamentului.

Nu trebuie sa ne temem nici de a ne amesteca intr-o karma, caci este la fel de imposibil ca a interfera gravitatia.

In momentul incarnarii, fiinta umana este deja jucaria legilor si fortelor care o depasesc, atita vreme cit nu a atins un nivel suficient de constiinta. Pina atunci nu poate face nimic contra acestor forte, deoarece ea insasi le-a creat si le-a intretinut, pornind de la vibratiile proprii si de la cele cu care este alimentata. In plus [aceasta] nu suporta numai karma personala, ci si pe aceea a anturajului ei familial, social, religios, etc. care o arunca uneori in situatii dificile, pe care nivelul de constiinta nu-i permite sa le controleze. De aceea, fiintele se incarneaza si se reunesc in functie de afinitati. Este o mare naivitate sa credem ca ne alegem conditiile incarnarii, deoarece, in ciuda liberului-arbitru, care priveste raportul nostru cu viata exterioara, raminem totusi supusi mecanismelor si tendintelor ascunse ale fiintei existentiale.

Faptul ca liberul-arbitru ne face artizani ai propriului destin prezent si viitor poate parea destul de greu de suportat. Este infinit mai greu, de exemplu, decit sa ne incredem in ideea unei Providente pline de dragoste, catre care ne putem intoarce pt. a primi ajutor si protectie.

Eliberarea karmica consta in deconditionarea reflexelor curente, in purificarea de ele a Eu-lui, adica in trecerea de la reactie la actiune, si de la dragostea-emotie la sentimentul de iubire. Dar trebuie de asemenea purificata memoria celulara de „derapajele” anterioare si sa fie deprogramat complet tot ceea ce poate inca sa influenteze prezentul sau viitorul in numele unui trecut depasit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: