Christina Grof, „Setea de intregire” I

[Exista] o intrebare logica: daca existam simultan ca sinele mic, centrat pe ego, si ca Sinele profund [al dimensiunii spirituale], de ce nu avem acces mai usor la sursa noastra de inspiratie, vindecare si indrumare? Daca identitatea sacra exista deja in interiorul nostru in momentul de fata, de ce nu putem sa o recunoastem imediat si consecvent? De ce, in loc de asta, simtim un imbold neincetat, o cautare a unui lucru pe care nu putem sa-l identificam cu usurinta?…

In cartea lui Swami Muktananda, „Kundalini: The Secret of Life”, exista o povestire la care m-am gindit de multe ori in vreme ce-mi puneam probleme de felul acesta.

Povestirea spune ca inainte de crearea lumii, nu exista decit Dumnezeu. Dupa o vreme, Dumnezeu s-a plictisit sa fie singur… asa ca a creat lumea din El insusi si a alcatuit [si] zei mai mici, care sa-l ajute la cirmuirea Universului. Dar fiintele create de Dumnezeu stiau ca sint divine si cum sa se contopeasca iarasi cu izvorul existentei lor. In scurt timp, ele si-au pierdut interesul fata de lume si s-au inghesuit toate inapoi in Rai, la Dumnezeu… Dumnezeu a convocat consiliul celorlalti zei si le-a cerut ajutorul. Unul dintre ei i-a sugerat:

–        Ce-ar fi sa-i arunci pe toti din Rai si sa ascunzi cheia? Si apoi sa asterni valurile uitarii, astfel ca aceste fiinte sa nu-si mai aduca aminte prea usor de unde au venit.

Dumnezeu s-a gindit ca e o idee excelenta.

–        Dar unde sa ascundem cheia Raiului?

–        In cele mai mari adincimi ale oceanului, a sugerat un zeu.

–        Ce ziceti de virful muntilor? a spus un altul…

Dumnezeu s-a asezat sa mediteze pentru a vedea viitorul. Parea descurajat si a afirmat:

–        Nici una dintre sugestiile voastre nu va merge. Oamenii vor explora cele mai indepartate zone ale Universului. Nu numai ca se vor scufunda pe fundul oceanului si se vor catara pe cel mai inalt munte, dar […] vor explora planetele si vor incerca sa descopere cum functioneaza cosmosul.

Zeii au tacut. Apoi dintr-o data Dumnezeu a spus:

–        Am gasit solutia! Stiu singurul loc in care oamenii nu vor cauta niciodata cheia. Acest loc este in ei insisi, chiar in inima fiintei lor. Vor calatori milioane de kilometri in spatiu, dar nu vor face niciodata doi pasi pina in inauntru lor pentru a gasi cheia!…

Este posibil ca drama umana profunda sa fie o adevarata vinatoare de comori, lunga si complexa, in cautarea cheii care va deschide poarta catre adevarata noastra natura?… Nelinistea pe care o simtim este acel imbold innascut, launtric, care ne impinge in directia posibilitatilor noastre spirituale. Setea de intregire este tendinta dinamica datorita careia, in cele din urma, sinele nostru individual se va uni cu Sinele profund, asa cum o picatura de apa aruncata la tarm de un val se reuneste in final cu oceanul vast.

*

Sa pornim de la ideea ca sintem unitati individuale, despartite de oceanul adevaratei noastre naturi, si ca un impuls major al constitutiei noastre este acela de a ne reuni cu sursa noastra… Din perspectiva pe care o prezint, existam intr-o stare de amnezie cosmica… Limitele, perceptiile finite, incapacitatea de a ne aminti adevarata noastra identitate, toate acestea [dovedesc ca] starea noastra de separare este o conditie divina… este o parte a experientei spirituale unice pe care o putem descoperi numai din perspectiva conditiei umane.

*

Experientele pe care le voi descrie s-au petrecut in cadrul unor sedinte de Respiratie holotropica. M-am oprit asupra acestei abordari pentru ca imi este cea mai familiara. Aceleasi tipuri de stari pot sa apara spontan si in multe alte contexte de autoexplorare… Din cind in cind, cei care […] se conecteaza la ceea ce numesc memoria celulara a conceperii lor, descriu totodata o alta experienta care genereaza emotii extrem de intense: ei vorbesc despre tristetea profunda si patrunzatoare ce insoteste adoptarea formei umane. Ei declara ca au senzatia ca sint deconectati de la adevarata lor natura, ca, intr-un fel, conceperea i-a indepartat fortat de un sentiment larg al libertatii si unitatii si i-a prins, ca intr-o capcana, intr-un corp individual, material.

*

Ani de zile auzisem zicala: „Viata e un montaigne rousse” si intotdeauna m-am gindit ca asta inseamna ca viata are urcusuri si coborisuri. Dar in acea zi, vechea zicala a capatat un inteles nou… Sinele profund, Puterea Superioara sau Dumnezeu detine controlul. Nu pot sa controlez cotiturile si virtejurile vietii mele. Aceasta nu inseamna insa ca nu am posibilitatea sa aleg. Pot sa aleg sa ma lupt cu tot ce se intimpla in viata mea sau pot sa capitulez si, astfel, sa devin receptiv la indrumarile fortei divine. Renuntind la controlul eului, descopar talente si puteri pe care s-ar putea sa nu le fi observat pina acum. Imi gasesc rolul in viata, propria mea forma de exprimare creatoare sau fericirea suprema. In vreme ce imi urmez fericirea suprema si fac tot ceea ce ma inspira si ma umple de energie, cu o atitudine de sinceritate si capitulare, sint calauzit in directia in care am nevoie sa merg…

Exercitiul capitularii deschide poarta catre credinta si incredere in noi insine, in ceilalti oameni si in Sinele nostru profund… Odata cu actul renuntarii, descoperim ca suferinta noastra este alinata si simtim ca sintem indrumati de Sinele profund… Sa o iei de la capat nu este insa lucru usor. Dupa o viata de control imaginar, avem nevoie de timp pentru a capata incredere in faptul ca altcineva se afla la conducere si ca aceasta forta profunda este, in ultima instanta, binevoitoare!

*

Multe traditii spirituale considera ca mintea este unul dintre cele mai valoroase bunuri ale noastre, dar si cel mai mare dusman. In cadrul programului in Doispreze pasi [program de recuperare din alcoolism urmat de autoare], oamenii fac deseori referire la „comitet”, cohorta vocilor interioare care ne sfatuiesc si ne indruma constant, aducindu-ne aminte de temerile si nepotrivirile noastre, proiectind in viitor sau rascolind trecutul. Mintea este foarte tenace si foarte creativa.

Felul cum descriu mintea unele traditii orientale este foarte apropiat de descrierea occidentala a eului sau a sinelui mic. Ea cuprinde nu numai cunoasterea, ci si simturile, emotiile si un sentiment al identitatii personale. In centrul functiilor sale se afla procesul de gindire. Adeseori ne definim prin gindurile noastre si nu trebuie decit sa stam nemiscati sau sa privim in noi insine pentru a observa parada continua de idei, pareri si fantezii. Multe dintre practicile spirituale orientale implica linistirea, controlul sau imblinzirea mintii, pentru a o putea transcede. Pozitionindu-ne deasupra mintii noastre sau dincolo de ea, putem sa-i observam gimnastica. Acest „martor” este forta de dincolo de „eu”. Este Sinele profund, liber si delimitat de dinamica mintii…

Multe sisteme spirituale [orientale] numesc [mintea ca] „mintea-maimuta”. Asemenea unei maimute, mintea indisciplinata se arunca nebuneste in trecut si in viitor, asupra fanteziilor si iluziilor, pina cind nu mai avem nici o speranta sa ne bucuram de momentul prezent. De asemenea, ea ne poate face sa-i credem perceptiile eronate, negarile si judecatile…

Lucrul cu mintea sau cu „comitetul” este o componenta esentiala a refacerii sau a oricarei cai spirituale. Ii observam jocurile si devenim constienti de tendintele ei de a ascunde, de a ne abate de la o convingere sau de a hoinari. Drept urmare, folosim instrumente precum meditatia pentru a o linisti. Multe practici meditative includ tehnici esentiale care il incurajeaza pe practicant sa-si controleze mintea, sa reduca sau sa puna capat conversatiei mentale sau sa se detaseze de ginduri pentru a putea sa le fie martor. Cum mintea este strins legata legata de „eu”, este important sa o potolim sau sa o transcedem, ca mijloc de a trece dincolo de sinele mic. Aceasta potolire ne face receptivi la experienta Sinelui profund, la posibilitatea de a avea „trezirea spiritual”…

*

O alta confuzie frecventa intilnita este ca Dumnezeu, Puterea Superioara [sau Sinele profund] se afla in afara noastra. Dupa cum am mai spus, multi dintre noi cresc in religii care descriu un Dumnezeu aflat acolo, afara… Multi cadem prada confuziei pentru ca nu am gasit niciodata acea prezenta foarte masculina, acolo, in ceruri, si totusi, preotii si textele ne spun ca doar El ne va oferi mintuirea. Ajungem sa avem impresia ca Dumnezeu este nu numai separat de noi, ci si intangibil…

In epoca actuala, cu numerosi lideri religiosi, maestri spirituali si guru foarte vizibili, aceasta confuzie poate sa determine probleme serioase. Multe persoane ajung dependente de preot, evanghelist sau de maestru… Chiar si in relatia cu cel mai iluminat si mai moral maestru, atasamentul ne poate aduce in cele din urma o mare suferinta. Ne agatam atit de strins de mesager, ca scapam semnificatia mesajului… Un mare intelept si cu o etica sanatoasa va recunoaste acest lucru ca pe o etapa inevitabila in dezvoltarea noastra spirituala si ne va ajuta cu blindete sa intoarcem spre interior, asupra propriei fiinte, devotamnetul nostru… Cheia se afla in fiecare dintre noi!… Fiecare dintre noi are o natura divina, la fel si lumea in care traim…

O alta confuzie care apare pe calea spirituala este cea dintre sinele mic si Sinele profund. De-a lungul acestei carti am discutat despre dinstinctia dintre acestea doua.

Sinele mic sau sinele egoist este limitat de o forma materiala, de o personalitate individuala si de o viata intreaga, incepind de la conceptie si pina in momentul mortii.

Sinele profund este centrul creator, nelimitat, etern, liber si unitar pe care il impartasim cu totii…

Multi oameni cad prada confuziei deoarece cred ca viata spirituala este diferita sau separat de viata de zi cu zi, sau ca spiritualitatea inseamna „sa te inalti”. Exista oameni care privesc o buna parte a vietii laice ca fiind un nivel inferior, de mina a doua sau ceva de care trebuie sa scapam. Pentru ei exista mai intii practica religioasa sau spirituala si apoi restul existentei cotidiene… Unii oameni isi abandoneaza in mod regulat familia si prietenii pentru a frecventa servicii religioase. Aceste adunari ajung punctul focal al vietii lor, fapt ce duce la excluderea altor persoane sau activitati. Insa ei ajung atit de prinsi in participarea lor frenetica, incit nu reusesc sa integreze in interactiunile zilnice lectiile pe care le invata…

Unele persoane trateaza viata spirituala ca pe un proces mintal. Prin studierea religiei, prin lecturi vaste sau calatorii, acumuleaza cunostinte complexe si sofisticate despre diferite sisteme si scopurile lor. Mintea acestora contine deseori conceptii istorice si teologice complexe, dar inima lor e relativ nedezvoltata…

Cind ajungem la maturitate spirituala, tot ce facem devine o parte a caii noastre. Nu sintem sfinti numai atunci cind ne implicam in practici spirituale definite, ci si cind dam dovada de compasiune si bunatate, acasa si la locul de munca.

Anunțuri

Un răspuns to “Christina Grof, „Setea de intregire” I”

  1. Nimeni nu stie mare lucru despre Dumnezeu insa il putea vedea zilnic prin creatia LUI !!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: