Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan, marturii din cartea sa “In cautarea sensului pierdut” I

Cap.  11, Avertismente din „eter” pentru o noua spiritualitate

Omul viitorului va fi unul initiatic, spiritualizat, constient de originea sacra si de sensul venirii sale pe lume, ne spune Jean-Paul Bertrand.

Omul viitorului va fi obligat, ca alternativa a auto-extinctiei, spre care merge cu pasi repezi, sa-si edifice o noua constiinta, o noua spiritualitate in acord cu sensul sau originar. Criza morala a lumii moderne, la care asistam cu o stranie si as spune, inconstienta pasivitate, este expresia nivelului scazut al constiintei umane. Pentru ca factorul fundamental in trairea umana il constituie constiinta sa…

Omul are nevoie de o alta istorie, propice armoniei dintre sine si Univers, dintre sine si natura, dintre oamenii de pretutindeni, transgresind obstacolele puse de apartenenta la o religie, tara, cultura sau sistem politic. Egalitatea in fata sanselor, accesul demn la resurse, securitatea si respectul persoanei, pacea si armonia dintre oameni nu pot deveni realitate decit in conditiile unei mutatii in constiinta, in gindire.

Este neindoielnic pentru mine ca acesta a fost dintotdeauna un vis, ca omenirea a fost amagita cu multe utopii, de-a lungul istoriei sale. Dar nu numai ca aceste premise „plutesc in aer”, sint insa tot mai pregnant comentate si de o serie de alte surse, din care as dori sa amintesc doar citeva, care mi se par a fi mai credibile.

Voi cita pentru inceput povestea plina de dramatism si cu multe elemente de cunoastere utile, traita de Shelley Yates din Canada (Halifax, Noua Scotie), in noiembrie 2002.

Impreuna cu fiul sau in virsta de 4 ani, in timp ce se deplasa cu propriul automobil, acesta derapeaza prin acvaplanare si se scufunda intr-o mlastina. Shelley incearca sa deschida portierele masinii, dar acestea ramin blocate. O apa rece si intunecata invadeaza interiorul automobilului. Este disperata sa-si salveze copilul, dar apa patrunde in interior si nu le mai lasa nici un spatiu liber pentru a respira, inainte de a-si pierde cunostinta, aude o voce care ii spune sa ramina calma, pina ce vor veni salvatorii.

Dupa 15 minute salvatorii o scot fara cunostinta din automobil. Dupa alte 7 minute este reanimata. In acea clipa reuseste sa spuna salvatorilor si de existenta copilului sau in interiorul masinii. Trecusera deja 22 de minute, in final este scos si copilul afara, fiind de urgenta expediat, fara cunostinta, la un spital de copii. Medicii de acolo ii comunica mamei, judecind dupa normele medicinei actuale, starea fara sperante a copilului sau. Creierul era mort si toate organele erau invadate de singe. Este sfatuita sa il ia acasa, pentru ca, chiar daca ar reusi sa-1 reanimeze, ar ramine doar intr-o stare vegetativa. Dar vocea din eter ii spune altceva: „Ai incredere. Urmeaza cu strictete aceste instructiuni”. si o sfatuieste sa faca apel la mai multe persoane, pentru a-i reface „cimpul de energie” al copilului in sedinte de 20 de minute, aplicate la interval de o jumatate de ora, timp de 3 zile incontinuu. Fiecare persoana venita in acest scop era rugata sa-i ofere copilului „energia sa pozitiva si iubirea sa”. Probabil ca medicii au fost si ei surprinsi si curiosi sa vada efectul unui astfel de experiment, care eluda toate canoanele stiintei medicale si au acceptat propunerea mamei copilului. Dupa 72 de ore copilul deschide ochii si isi recunoaste mama. Dupa doua saptamini de recuperare era prezent pe locul de joaca al copiilor. Era complet recuperat. Incredibilul se produsese.

Intoarsa acasa cu copilul, vocile continua sa-i vorbeasca, spunindu-i ca omenirea si-a pierdut controlul, si-a pierdut legatura cu Dumnezeu si cu Pamintul si ca intregul Univers este deranjat. O roaga sa transmita un mesaj de „dincolo” pentru intreaga omenire, ii spun ca este in puterea oamenilor ca prin iubirea tuturor, prin sentimente de solidaritate si de compasiune, sa renasca Pamintul si sa-1 vindece, pregatind o noua etapa in istoria lumii. Va fi un timp al pacii si al armoniei. Aceasta este vointa exprimata de „dincolo”. Salvarea lor si mai ales reanimarea imposibila in conditii normale a copilului, s-au voit a fi dovezi ale existentei unei Puteri, care ne supravegheaza si ne indeamna sa ne trezim spre binele nostru. Este nevoie ca oamenii din toate colturile globului sa se uneasca pentru a aprinde „Sistemul Energetic Divin al planetei” si a o lua de la capat, asa cum au procedat cu fiul sau.

I s-a mai spus, de asemenea, ca toti oamenii sunt conectati printr-o retea la Sursa. Toate speciile de animale au propria retea, care le permite comunicarea intre ele. De aici deriva comportamentul lor coerent, inteligent pe care, in paranteza fie spus, noi il atribuim doar instinctelor. Asa, de pilda, i s-a spus, cum sunt animalele avizate prin aceasta retea de iminenta catastrofelor naturale, reusind astfel sa evite, dupa cum stim, pericolele.

Si iata ce amanunt interesant, cu trimitere la texte cunoscute, urmeaza acum: omul a ales cu multe mii de ani in urma sa se deconecteze de la reteaua comuna pentru a avea liber arbitru.

Pentru mine aceasta asertiune este uimitoare, inca in 1978 scriam in „Inteligenta materiei” ca, in timp ce omului i s-a dat liberul arbitru, care ii permite sa discearna realitatea si sa aiba optiuni, restul lumii vii este dependenta de inteligenta naturii.

Liberul arbitru, spune mai departe mesajul primit de Shelley, i-a permis omului sa dispuna de sine insusi, dar si sa comita erori, care au devastat planeta. Acum cumulul de erori si-a atins limita si a continua poate precipita „sfirsitul Pamintului”. De aceea suntem sfatuiti insistent si rugati sa ne reconectam la reteaua Pamintului pentru a-l vindeca oferindu-i un „val de iubire”.

I s-a explicat ca asa dupa cum cimpul de energie al fiului sau a fost grav deteriorat, asa este acum si cel al Pamintului. De aceea este nevoie de refacerea vitalitatii planetei, prin reincarcarea sa cu energia sentimentelor noastre de iubire, de pace si armonie.

Avem, prin aceasta „intimplare”, demonstratia ideii ca, la nevoie, Sursa renunta la „pilotul” nostru automat si preia initiativa. Acest copil, cu date identificabile, nu ar fi avut nici o sansa de supravietuire si mai ales, de revenire la normal, fara o interventie din „eter”.


Lasă un comentariu