Viktor Frankl, “Omul in cautarea sensului vietii” II

PARTEA A DOUA – Logoterapia pe scurt

SENSUL VIETII

Ma indoiesc ca un medic poate raspunde in termeni generali la aceasta intrebare, caci sensul vietii difera de la un om la altul, de la o zi la arta si de la o ora la aha. De aceea, ceea ce conteaza nu este sensul vietii in general, ci mai degraba sensul specific al vietii omului la un anumit moment dat. A formula intrebarea despre sensul vietii in termeni generali s-ar asemana cu urmatoarea intrebare pusa unui campion de sah: „Maestre, spuneti-mi care este cea mai buna mutare de sah?”. Rupta de situatia de joc concreta si de personalitatea adversarului, o astfel de mutare – cea mai buna, sau macar buna in sine insasi, nu exista. Acelasi lucru este valabil si in cazul existentei umane. Nu trebuie cautat sensul abstract al vietii. Fiecare dintre noi are vocatia sa proprie, misiunea sa proprie in viata de a duce la indeplinire o anumita sarcina care se cere implinita. De aceea, niciunul dintre noi nu poate fi inlocuit si viata lui este irepetabila. Asadar, sarcina fiecaruia dintre noi este pe atit de unica, pe cit de unica este oportunitatea lui de a o implini.

Deoarece fiecare situatie de viata reprezinta o provocare si o problema pe care omul trebuie sa o rezolve, putem rasturna modul in care formulam problema sensului vietii. In definitiv, omul nu trebuie sa intrebe care este sensul vietii sale, ci mai degraba sa recunoasca faptul ca el este cel intrebat. Intr-un cuvint, fiecare om este chestionat de viata si el poate raspunde vietii doar raspunzind pentru propria sa viata; vietii ii poate raspunde doar fiind responsabil. Astfel, logoterapia vede in responsabilitate insasi esenta existentei umane.

ESENTA EXISTENTEI

Accentul pus pe responsabilitate este reflectat de imperativul categoric al logoterapiei care suna astfel: „Traieste ca si cum ai trai a doua oara, iar prima data ai fi actionat la fel de gresit pe cit esti acum pe cale sa o faci!” Mi se pare ca nimic nu ar stimula mai mult sentimentul de responsabilitate ca aceasta maxima care ii cere omului sa-si imagineze mai intii ca prezentul este deja trecut si mai apoi ca trecutul poate fi inca schimbat si indreptat. Un astfel de precept il confrunta pe om cu finitudinea si finalitatea a ceea ce face atit cu viata sa, cit si cu sine insusi…

Pina acum am aratat ca sensul vietii se schimba mereu, dar ca nu inceteaza sa existe. Conform logoterapiei, putem gasi sensul in viata pe trei cai diferite: (1) creind sau infaptuind ceva; (2) experimentind ceva sau cunoscind pe cineva; (3) prin atitudinea pe care o avem in fata unei suferinte inevitabile. Prima dintre aceste cai – aceea prin care realizam sau indeplinim ceva – este destul de evidenta. Urmind cea de a doua cale, putem gasi sens in viata experimentind ceva – de pilda bunatatea, adevarul si frumosul, admirind natura, bucurindu-ne de cultura sau, nu in ultimul rind, cunoscind o alta fiinta omeneasca in unicitatea ei, prin iubire.

SENSUL DRAGOSTEI

Dragostea este singurul mod in care putem cuprinde o alta fiinta umana in nucleul cel mai launtric al personalitatii sale. Nimeni nu poate deveni pe deplin constient de esenta unei alte fiinte omenesti daca nu o iubeste. Dragostea ne face in stare sa vedem trasaturile si caracteristicile esentiale ale persoanei iubite; ba chiar mai mult, vedem potentialul din persoana iubita care nu este inca actualizat. Mai mult, prin dragostea sa, cel care iubeste ii permite persoanei iubite sa isi actualizeze potentialul. Facindu-l pe cel iubit constient de ceea ce poate fi si deveni, el face ca aceste potentialitati sa devina realitate…

O LOGODRAMA

As dori sa citez urmatorul exemplu: odata, mama unui baiat care murise la virsta de 11 ani a fost internata in sectia mea dupa o tentativa de suicid. Dr. Kurt Koucourek i-a adresat invitatia de a participa la un grup terapeutic si s-a nimerit ca eu am intrat in incapere chiar in timpul psihodramei pe care o conducea el. Femeia tocmai isi istorisea viata. La moartea fiului ei ramasese doar cu baiatul cel mai mare, handicapat, care suferea de pe urma unei paralizii infantile. Sarmanul baiat trebuia deplasat cu ajutorul unui scaun cu rotile. Ca atare, mama s-a revoltat impotriva sortii. Cind insa a incercat sa se sinucida impreuna cu fiul sau, tocmai acest copil handicapat a impiedicat-o; el iubea viata! Pentru el viata avea sens. De ce insa nu si pentru mama sa? Cum se putea ca viata ei sa mai aiba totusi rost? Si cum am fi putut noi sa o ajutam sa devina constienta de sensul vietii sale?…

Atunci am invitat-o pe mama copilului handicapat sa-si imagineze de asemenea ca priveste inapoi la viata sa. Haideti sa ascultam ce a avut ea de zis, asa cum a ramas inregistrat pe banda: „Mi-am dorit sa am copii si dorinta mi-a fost ascultata. Un baiat mi-a murit, iar celalalt, handicapat, ar fi ajuns intr-o institutie pentru handicapati daca nu i-as fi purtat eu de grija. Desi este handicapat si neajutorat, el este, mai presus de toate, baiatul meu. Si, astfel, am facut sa aiba parte de o viata mai buna; am facut din fiul meu o fiinta umana mai implinita.” In momentul acela a izbucnit in lacrimi si, plingind, a continuat: „In ceea ce ma priveste, pot privi impacata inapoi la viata mea, pentru ca viata mea a fost plina de sens si m-am straduit din greu sa o duc la bun sfirsit. Am facut tot ce am putut mai bun pentru fiul meu. Viata mea n-a fost un esec!” Privind la intreaga ei viata ca si cum s-ar fi aflat pe patul de moarte, femeia a putut dintr-odata sa vada sensul vietii ei, un rost care includea pina si intreaga ei suferinta. Ca urmare, ii devenise limpede ca pina si o viata scurta ca aceea a baiatului sau mort prematur putuse sa fie atit de plina de bucurie si de dragoste, incit avusese mai mult rost decit o viata de optzeci de ani…

Atunci am impins lucrurile si mai departe, intrebind: „Dar in ceea ce-l priveste pe om? Sunteti siguri ca lumea noastra omeneasca este punctul terminus in devenirea cosmosului? Ne este oare cu neputinta sa concepem ca mai exista inca o alta dimensiune, o lume dincolo de lumea omului, o lume in care intrebarea despre sensul ultim al suferintei umane si-ar gasi raspunsul?”

SENSUL SUPREM

In mod necesar, sensul ultim depaseste capacitatile intelectuale finite ale omului. In acest context, in logoterapie vorbim despre un supersens. Ceea ce i se cere omului nu este, asa cum invata unii filozofi existentialisti, sa indure lipsa de sens a vietii, ci mai degraba sa isi suporte incapacitatea de a pricepe in termeni rationali sensul neconditionat al vietii. Logosul este mai profund decit logica.

EFEMERITATEA VIETII

Lucrurile care par sa despoaie de sens viata omului includ nu numai suferinta, ci si moartea. Nu incetez sa repet ca singurele aspecte ale vietii cu adevarat efemere sunt potentialitatile; dar, de indata ce sunt actualizate, ele devin realitate in chiar acel moment; sunt salvate si livrate trecutului, unde sunt in siguranta si ferite de efemeritate. Caci in trecut nimic nu este pierdut definitiv, ci totul este depozitat in mod irevocabil.

Astfel, efemeritatea existentei noastre cu niciun chip nu o face sa fie fara sens. Dimpotriva, ea intemeiaza responsabilitatea noastra, caci totul pivoteaza in jurul faptului de a deveni constienti ca posibilitatile sunt in mod esential tranzitorii. Omul alege permanent din multimea de potentialitati prezente; pe care dintre acestea le va condamna la nefiinta si pe care le va actualiza? Ce alegere va deveni realitate o data pentru totdeauna, o nemuritoare „urma in nisipul timpului”? In fiecare clipa, omul trebuie sa decida, fie in bine, fie in rau, cum va fi monumentul existentei sale…

Pe de alta parte, persoana care ataca problemele vietii in mod activ este asemenea unui om care da la o parte urmatoarea fila a calendarului si o asaza frumos, cu grija, dimpreuna cu cele rupte mai inainte, dupa ce a asternut pe spatele ei citeva note despre ziua respectiva. El poate reflecta plin de mindrie si satisfactie la intreaga bogatie cuprinsa in aceste note, la intreaga sa viata, pe care a trait-o la maximum. Ce va mai conta pentru el daca observa ca imbatrineste, are el vreun motiv sa-i invidieze pe tinerii pe care-i vede sau sa se gindeasca plin de nostalgie la tineretea sa pierduta? Pentru ce sa invidieze o persoana tinara? Pentru posibilitatile pe care aceasta le are, pentru viitorul care ii sta inainte? „Nu, multumesc” isi va zice el. „In locul posibilitatilor, eu am realitatea trecutului meu, nu numai realitatea muncii depuse si a iubirii traite, ci si a suferintelor suportate cu curaj. Aceste suferinte sunt chiar lucrurile de care ma simt cel mai mindru, desi nu sunt de invidiat”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: