Labirintul biorezonanţei spirituale II

Dar, ce înseamnă imaterial? În fizică se arată că particulele imateriale nu au masă de repaus. Dar acest lucru nu arată că ele nu există. Ele se numesc particule exotice sau virtuale şi au o existenţă la fel ca particulele materiale (demonstrată de acceleratorul de particule din Cern Geneva – antiparticule). Putem, deci, să ne referim la esenţa anumitor energii imateriale fără să greşim ştiinţific.

Trupul, sufletul şi timpul sînt scăldate etern într-un ocean de lumină şi sunet, o uriaşă hologramă sonoluminică, unde viaţa şi moartea dă pămîntului lumi trecătoare. Căile luminii şi ale sunetului ce penetrează corpul uman sînt în permanentă rezonanţă cu profunzimi surprinzătoare ale conştiinţei cosmice, reprezentînd punctul de plecare al conştiinţei de sine şi al scînteierilor noastre spirituale.

Ştiinţa secolului XXI ne-a arătat că timpul şi spaţiul nu există decît pentru percepţia noastră limitată, universul fiind o structură care transcende continuumul spaţio-temporal. Mai mult decît atît, noi interacţionăm şi construim în permanenţă acest univers, prin gîndurile şi acţiunile noastre. Impregnăm spaţiul înconjurător cu ideile noastre.

În 1980, Dr. Kenneth Ring, fiziolog la Universitatea din Connecticut, a afirmat că experienţele din pragul morţii ar putea fi explicate prin modelul holografic. Acesta crede că asemenea experienţe, ca şi moartea însăşi, nu sunt în realitate, nimic mai mult decât trecerea conştiinţei unei persoane de pe un nivel al hologramei realităţii pe un altul. El arată: „Accesul la realitatea holografică devine disponibil experimental când conştiinţa este eliberată de dependenţa sa de corpul fizic. Atâta timp cât rămâi îngrădit de corp şi de modalităţile senzoriale, realitatea holografică poate fi, în cel mai bun caz, doar o construcţie intelectuală. Când eşti eliberat de corp o experimentezi direct. Acesta este motivul pentru care misticii vorbesc despre viziunile lor cu o asemenea siguranţă şi convingere, pe când aceia care nu au trecut ei înşişi prin acest tărâm rămân sceptici sau chiar indiferenţi”.

Descoperirea proprietăţilor aparatului cromozomial de a emite o bioluminiscenţă şi de a participa la fenomenele de codare/decodare a informaţiei precum şi recentele descoperiri în domenii ca fizica cuantică şi medicină, duc la revizuirea multor teorii folosite până în prezent şi a înţelegerii lumii în care existăm. Nici matematicienii nu s-au lăsat mai prejos, prezentându-ne relativ recent geometria fractală prin care procesele naturale pot fi înţelese în întreaga lor complexitate.

Descompunerea realităţii într-o ţesătură de fire cauzale este o eroare. Energiile, „lucrează împreună şi deodată, unele prin altele şi nu unele după altele”, pentru că atingerea naturii pecetluieşte înrudirea întregii lumi. Uitaţi-vă la vise doar. Eminescu spunea „În fapt lumea-i visul sufletului nostru”.

Aflăm astfel, că limita dintre cele două stări – cunoscutul şi necunoscutul- există încă; doar că, în unele locuri, ea devine imprecisă. Din explicaţia exactă a faptelor inexplicabile s-au născut principalele descoperiri, pentru că adevărul poate, câteodată, să pară neadevărat.

Se ştie în prezent că, particulele elementare nu se supun decât parţial legilor spaţio-temporale. Mecanica cuantică ne spune că două particule, aflate la miliarde de ani lumină depărtare una faţă de cealaltă, pot să se comporte efectiv de parcă ar fi una şi aceeaşi entitate. O bună parte a comportamentului lor pare să fie regizată de legi ale unei alte ordini, subiacentă ordinii noastre. Această ordine, ca substrat primordial al lumii s-ar părea că nu e constituită din obiecte (oricât de mici ar fi) – nici măcar din spaţiu -, ci din câmpuri relaţionale aflate într-o perpetuă mişcare. Din această ordine s-ar părea că face parte şi conştiinţa.

Toate lucrurile nu sunt decât părţi ale unui minunat întreg! Al cărui trup este Natura şi al cărui suflet este Dumnezeu. Fiecare, dintre noi, îşi făureşte propria vreme, propria culoare a cerului din universul emoţional în care se găseşte. Unde Dumnezeu pune punct, tu să nu pui semn de întrebare, pentru că strălucind după înviere sufletul uman a intrat déjà prin uşile încuiate. Minunile nu se petrec în contradicţie cu Natura, ci în contradicţie cu ceea ce ştim noi despre Natură. Când inima plânge după ce a pierdut, sufletul râde pentru ceea ce a găsit, pentru că a învăţat deja să vadă lucrurile în întregul lor şi să perceapă lumea interioară şi cea exterioară simultan.

Pentru că în procesul morţii suntem raţiune fără formă. Restul este alegere. Dacă timpul nu este o stradă cu sens unic, atunci de ce ar fi moartea o gară terminus?

Ionel Mohîrţă, psihosociolog, director executiv al Asociaţiei Române de Psihologie Transpersonală

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: