Daniel Meurois-Givaudan, „Bolile karmice – cum sa le recunoastem, cum sa le intelegem, cum sa le vindecam” I

Daca am ajuns sa ma intereseze natura subtila a corpului uman si, pe cale de consecinta, o abordare neconventionala a starii de sanatate a acestuia, este pentru ca viata m-a dus in aceasta directie. Cum? Dindu-mi, inca din copilarie, capacitatea de a vedea aurele, adica, oferindu-mi un contact direct si concret cu abstractul…

De-a lungul anilor, nu am incetat sa constat ca fiinta umana este, inainte de toate, memorie. O memorie care nu se manifesta, pur si simplu, la nivelul constiintei, ci ea impregneaza toate straturile realitatii sale, pina in miezul celulei…

Si, tot observind, am ajuns sa vad care este realitatea. In primul rind, aceea ca sufletul omenesc nu cunoaste o singura existenta, intr-un singur corp, ci se incarneaza de foarte multe ori.

Apoi, aceea ca sufletul isi poarta cu el, desi inconstient, amintirile, adica toate calitatile si toate handicapurile. Acestea din urma sint cele care pot sta la originea unor mari tulburari de sanatate, numite „maladii karmice”.

De aceea, paginile care urmeaza, pornesc de la ideea ca reincarnarea este o REALITATE…

[Aceasta carte] nu li se adreseaza mai mult celor deja convinsi decit scepticilor. In primul rind, este o carte ce trebuie citita cu mintea si cu inima, acceptind sa dam de-o parte cit mai multe idei preconcepute, pentru a acumula apoi niste „de ce nu?”. Pe scurt, este un instrument de maturizare si de reflectie…

Cap. 1

… Cititul aurei se terminase. Acum, trebuiau adunate toate franturile acelui puzzle, trebuiau intelese, apoi… talmacite. Am stat de vorba aproape o ora… Explicatia era simpla: pur si simplu, plonjasem in memoria profunda a lui Cathy… Sigur, nu pastrase nici o amintire constienta despre asta, in schimb, sufletul ei nu uitase. El era cel care le transmisese celulelor din corpul ei actual amintirea sufocarii… Inlantuirea cauza – efect vorbea de la sine. Spaimele din memoria profunda gasisera o cale de a se manifesta. Astmul era modalitatea, strigatul lor de alarma si, in acelasi timp, o supapa de siguranta a organismului…

Primele mele exercitii practice, regulate, de citire a aurei, precum si studiile mele sistematice referitoare la diferitele manifestari ale aurei umane, dateaza de mai bine de un sfert de veac. In cei patru sau cinci ani care au constitutit ucenicia mea autodidacta, am considerat ca prezenta, in viata noastra umana, a ceea ce se numeste dimensiunea cauzala, tinea, din punctul meu de vedere, mai degraba de un concept decit de o realitate accesibila. Prin dimensiunea cauzala, eu inteleg ansamblul de legi care se refera la notiunea de viata anterioara, adica un bagaj care exista in memoria noastra profunda si ale carui efecte se prelungesc de la o existenta la alta. In limbaj modern, s-ar putea spune ca un astfel de bagaj reprezinta banca de date completa a unei fiinte, din momentul in care i-a fost dat Suflul vietii, la inceputul Timpului…

Cap. 3

„Dar, de ce? De ce?” aceasta este, de cele mai multe ori, intrebarea care mi se pune atunci cind ies la suprafata urme ale unei vieti trecute – si pe buna dreptate! Ce anume face ca ceva din noi sa nu uite? Prin ce mecanism corpul nostru traduce, in felul sau si intr-un mod foarte concret, un eveniment care nu apartine prezentului?

Evident, nu este usor de raspuns la astfel de intrebari. Pe cit imi este dat sa ma aplec asupra dificultatilor unui numar tot mai mare de persoane, cu atit imi devine mai clar faptul ca fiecare din noi sintem asemenea unei uriase biblioteci. Fiecare capitol, al unei singure carti din aceasta biblioteca, ar fi echivalentul unei intregi vieti si fiecare pagina a unui capitol ar contine mai multe post-scriptum-uri, care ar face trimitere la alte capitole, la alte carti si tot asa, la infinit.

Fiecare dintre noi poseda propriul limbaj, propriile „chei”, potrivite sa deschida un mare numar de usi secrete.

De fapt, noi toti sintem atit regizori cit si actorii unui fabulos roman-foileton, care se joaca zi de zi si care ramine tot timpul unic. Astfel, atunci cind patrundem, indiferent prin ce metoda, in vietile anterioare, trebuie sa avem grija sa ne sistematizam reflectiile si analiza pe care o facem, pentru a le potrivi dupa niste scheme preexistente…

Noi toti sintem fiinte afective. Este o constanta care apare la fiecare dintre citirile in aura pe care le practic…

Aceasta sensibilitate a componentei noastre emotionale ne permite sa intelegem mai usor de ce, aproape intotdeauna, evenimentele complicate, chiar dramatice, sint cele care reapar atunci cind ne intoarcem in trecut.

Psihicul nostru functioneaza de asa maniera, incit mai usor sterge, sau pune intre paranteze momentele fericite decit pecele tragice. Noi evacuam in mod normal fericirea, in schimb ne concentram, in mod normal, asupra nefericirii…

Cap. 5

Dupa de ce, sint intrebat, intotdeauna: cum… pentru a raspunde la aceste intrebari, as spune doar ca atitudinile si reactiile fiecaruia sint conditionate de doua elemente: cit de deschis le este spiritul si cit de adinc le este blocata memoria. Unul il implica neaparat si pe celalalt…

Blocarile succesive cu care ne putem confrunta sint, dupa cite am putut sa observ, de mai multe feluri… Majoritatea ranilor care provoaca blocaje sint, in opinia mea, in principal, cele de la nivelul inimii, cele din dragoste, ale unei iubiri neimpartasite, ostracizate, umilite, care duc la ura de sine… sau care pleaca de la asta. Sint rani ale sufletului, care provoaca, drept consecinta, rani ale corpului si replierea acestuia, sub diferite forme, prin reflex de autopedepsire sau de autoaparare…

Problemele care persista si care sint de ordin psihologic, provin, de multe ori, din categoria „cauze marunte, efecte majore”. Astfel, intilnesc numeroase persoane care prezinta un handicap determinat de o instabilitate afectiva si o lipsa totala de incredere in ele insele… In cele mai multe cazuri, este vorba de scenarii de casatorii fortate, neintelegeri, rupturi dureroase, frustrari afective sau sexuale, cu alte cuvinte, acele mii de amanunte care se acumuleaza intr-o existenta si pe care nu reusim sa le lamurim…

[…] dincolo de lupta pe care o ducem cu ceilalti sau cu unele imprejurari, se ajunge, in final, la o lupta cu noi insine. Se poate vorbi despre o intoxicare a constiintei profunde, cu toate repercursiunile pe care acest rau le presupune…

In lumina a ceea ce am trait, nu as ezita, in ceea ce ma priveste, sa afirm, ca imensa majoritate a bolilor este tocmai de origine psihosomatica. Slabiciunile organelor noastre, comportamentul glandelor si inca o mie de alte amanunte, care vin sa ne tulbure metabolismul sint, de cele mai multe ori, consecintele statutului nostru de fiinte si, la modul mai general, ale raporturilor noastre cu viata.

Desigur, la aceasta afirmatie mi se poate aduce contra argumentul bagajului genetic, al predispozitiei noastre naturale pentru o anumita problema de sanatate. A ne cantona la acest nivel, al geneticii, ar insemna sa ne oprim la jumatatea drumului. Ar insemna sa tragem concluzia ca, fiecare dintre noi, aflindu-ne intr-o anume familie si nu o alta, sintem rezultatul unui pur hazard; ar insemna sa negam existenta a ceea ce numim, generic, suflet si evolutia acestuia de-a lungul timpului. Ar insemna, totodata, reducem ideea de viata la un ansamblu de combinatii chimice, stimulat de niste impulsuri electrice…

Dincolo de necesitatea unei constientizari in procesul de restabilire a sanatatii, apare totusi un element de greutate, pe cre l-am analizat pe larg – acela al memoriei celulare. Intr-adevar, trebuie sa reamintesc faptul ca munca pe care o ducem cu noi insine este, uneori, serios ingreunata de aceasta faimoasa memorie. Corpul uman se incapatineaza mai mult decit este cazul, sa repete o aceeasi fraza, acelasi laitmotiv, ca un disc zgiriat, in pofida progresului pe care l-ar fi putut face, eventual, constiinta. Uneori, dira lasata de memorie poate fi cu adevarat profunda si atunci corpul este cel care se incapatineaza sa-si impuna propria lege in privinta ranii de care sufera. In acel moment, descurajarii i se deschide larg usa – iar apoi, oricarei alte eventuale reactii launtrice. Prin urmare, corpul nostru poate functiona ca un automobil dereglat, care se ambaleaza, isi continua drumul direct in zid, cu volanul sau frinele parind complet scapate de sub control…

Si atunci ce era de facut? Experienta ma indeamna sa spun ca, in cazuri extreme […] nu serveste la nimic o stare de revolta, fie ca e impotriva intregii lumi, sau impotriva acelei parti din noi insine care se dovedeste rebela in a accepta acea modificare, atit de dorita. Orice batalie presupune si o anume rezistenta intrucit, prin simpla sa existenta, presupune, in mod evident, un inamic. Totusi, si o astfel de constatare nu inseamna ca nu trebuie sa intreprindem nimic. Ci, mai degraba, ma determina sa spun ca trebuie facut ceva pentru…, tocmai ca sa evitam sa intram intr-o lupta impotriva…

Tocmai aici este locul unde notiunea de iubire poate capata intreaga sa valoare si dimensiune. Astfel, raporturile pe care le avem cu noi insine in cazul unei boli, al unei tulburari sau al unui handicap, imi par a fi factorul determinant in evolutia vietii noastre. Problema de baza este, intotdeauna, cea a lipsei de iubire. O celula, asemenea unei fiinte in intregul ei, inmagazineaza, intretine si reproduce o suferinta, din pricina unui vid afectiv. Iubirea seamana cu o radiera care sterge, dublata de o pasta corectoare. Este, in ultima instanta, cea care reconciliaza…

Fiinta noastra, pina in cele mai mici cotloane, se dovedeste a fi mult mai sensibila. Inainte de orice, este sensibila la realitatea care traieste in sufletul nostru. Din momentul in care ne acceptam propriul corp asa cum este el, chiar daca prezinta vreo boala sau vreun handicap, cartile cu care el joaca jocul vietii, se redistribuie…

Unii sint, poate, mirati sau chiar socati, auzindu-ma vorbind despre celulele unui corp ca despre niste fiinte in adevaratul sens al cuvintului. Dar, douazeci si cinci de ani de observatii, de cautari si de experienta, in universul subtilului si al concretului, ma determina sa afirm cu tarie ca, o constiinta demna de acest nume, isi are salasul, mentine in viata si face sa evolueze tot ceea ce exista. O celula, un atom, chiar si ceea ce alcatuieste un atom, manifesta stari de constiinta aflate in evolutie, asupra carora avem intreaga libertate de a interveni…

Nu se pune problema, cind este vorba de o boala – indiferent daca aceasta este de origine karmica sau nu – de a dezvolta o anume filozofie, ci mai degraba de a modifica, la momentul cel mai concret, obisnuinte de viata, de relationare cu sine si cu ceilalti…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: