Near Death Experiences II

Un om este pe moarte şi deodată se trezeşte plutind deasupra corpului său şi privind ce se petrece. În decursul a câteva clipe el călătoreşte cu mare viteză printr-o zonă de întuneric sau un tunel. Intră într-un tărâm de lumină orbitoare şi este întâmpinat călduros de prietenii şi rudele decedate recent.

Frecvent el aude o muzică indescriptibil de frumoasă şi vede privelişti – lunci unduitoare, văi pline cu flori şi râuri înspumate – mai frumoase decât orice lucru pe cere l-a văzut pe pământ. În această lume plină de lumină el nu mai simte durere sau teamă şi este cuprins de un sentiment copleşitor de bucurie, iubire şi pace. El întâlneşte o „fiinţă (sau fiinţe) de lumină”, care emană un sentiment de enormă compasiune şi este îndemnat de acesta (acestea) să treacă printr-o „revedere a vieţii”, o reluare panoramică a vieţii sale. El devine atât de încântat de experimentarea acestei realităţi mai măreţe, încât nu mai doreşte nimic altceva decât să rămână acolo. Totuşi, fiinţa îi spune că nu i-a venit încă timpul şi în convinge să se întoarcă la viaţa sa pământească şi să reintre în corpul fizic.

Poveste non fiction de NDE (near death experiences): un mecanic strivit de maşină în garaj şi resuscitat, după ce a trecut prin nivelul V (al întâlnirii/contopirii cu Soarele Divin) al NDE, se apucă să studieze fizica atomică şi termină cu succes un doctorat la o universitate celebră din SUA. Povesteşte că „Acolo” erau toate gândurile şi descoperirile oamenilor din trecut/prezent/viitor, într-o „formă”  atemporală/aspaţială: chiar şi primele modele atomice primitive ale lui Rutheford, şi teoria lui Bohr, şi fizica cuantică… totul!

Ar trebui observat că aceasta este numai o descriere generală şi nu toate experienţele din preajma morţii conţin toate elementele descrise mai sus. Unele din caracteristicile menţionate mai sus pot lipsi în unele cazuri, iar alte cazuri pot conţine componente în plus. Ornamentele simbolice ale experienţelor pot de asemenea să varieze. De exemplu, cu toate că în culturile vestice cei ce trec prin experienţe din preajma morţii tind să intre pe tărâmul vieţii de apoi trecând printr-un tunel, în alte culturi aceştia pot să coboare pe un drum sau să treacă peste o apă ca să ajungă în lumea de dincolo.

Cu toate acestea, există un acord uimitor între cei care trec prin această experienţă raportaţi diferitelor culturi de-a lungul istoriei. De pildă, revederea vieţii, o trăsătură care se iveşte frecvent în perioada modernă, este de asemenea descrisă în Cartea tibetană a morţilor, în Cartea egipteană a morţilor, în povestirea lui Platon despre ceea ce a experimentat Er? în timpul vizitei sale în lumea cealaltă şi în scrierile yoghine de acum 2000 de ani ale înţeleptului indian Patanjali. Similitudinile care trec peste culturi între cei care au trecut prin experienţele din preajma morţii au fost confirmate şi de studiile oficiale. Faptul că experienţele NDE sunt similare, dovedeşte că există o Sursă Unică/Una (a lumii, eului, miturilor).

Mitul vieţii de apoi şi al lumii de dincolo (Bardo Thodol-Cartea Tibetană a Morţilor, Cartea Egipteană a Morţilor şi echivalentul lor din tradiţia populară românească, despre care vorbeşte şi a încercat să o reconstituie acad. Ion Ghinoiu etc) s-au transformat în studiile de spiritism, de ex.: Alan Kardec, Johannes Greber ş.a., apoi în cercetările moderne NDE (near death experiences) ale: dr. Raymond Moody, Elisabeth Kübler-Ross, Patrice van Eersel, Francois Brunne etc. În procesul morţii se activează/dezactivează prin program filo/ontogenetic (soft şi hard) o serie de zone/centri cerebrali: vizuali (apar percepţii de lumini), lob temporal (apar flashuri de memorie) etc într-o ordine specifică. Dar ele sunt doar porţi/comutatoare la nivel fizic, pentru realităţi mai profunde (ce nu ţin de corpul fizic, care moare). Tot aşa cum chakrasurile ancorează Inefabilul Absolut (Spiritul) până într-un plex neuroendocrin.

Cam acelasi lucru e spus intr-un roman (povestire?) a lui Karl Gjellerup (Nobel pt literatura). Doi soti, el moare, ea il plinge cu o uriasa tristete, mereu. Pina intr-o zi, cind, in timp ce facea focul, simte-traieste ca el nu a murit (si ca nimeni nu moare niciodata, de fapt) si ca el este (ca oricine) in foc, in vatrai, in ea, in nori, in toate obiectele, in camera, in lumina soarelui, pe lumea cealalta, in toate lucrurile, in toate fiintele, peste tot. Ca este viu si peste tot-pretutindeni, ca si ea si ca si oricine!

Altă descriere a conştiinţei, care este deplin congruentă cu spectrul lui Ken Wilber, a fost realizată printr-o abordare foarte diferită de către dr. Stanislav Grof (şef al Departamentului de Cercetare Psihiatrică de la Maryland Psychiatric Research Center şi profesor de psihiatrie la John Hopkins University School of Medicine). În timp ce Wilber a abordat studiul conştiinţei ca psiholog şi filozof şi şi-a extras ideile în parte din practica lui meditativă, Grof a abordat-o ca psihiatru, bazându-şi modelele pe mulţi ani de experienţă clinică.

Pe baza a mulţi ani de observaţii atente observate în practicile de meditaţie, hipnoză şi noile terapii experimentale, Grof a construit ceea ce el numeşte o hartă a inconştientului, un plan al fenomenelor mentale, care prezintă mari similitudini cu spectrul Wilber al conştiinţei. Cartografia lui Grof cuprinde trei domenii majore:

a) domeniul experienţelor psihodinamice, asociate cu evenimente din viaţa trecută şi prezentă a persoanei;

b) domeniul experienţelor perinatale, legate de  fenomenele biologice implicate în procesul naşterii;

c) domeniul experienţelor transpersonale, care trec dincolo de graniţele individuale.

Nivelul psihodinamic este clar autobiografic şi individual ca origine, implicând amintiri ale unor evenimente emoţionale relevante şi ale unor conflicte nerezolvate din diverse perioade ale istoriei individului. Experienţele psihodinamice includ dinamica psihosexuală şi conflictele descrise de Freud şi pot fi înţelese, în mare măsură, în termeni de principii psihanalitice de bază. Dar Grof a adăugat un concept interesant la cadrul freudian. După observaţiile sale, experienţele din acest domeniu au tendinţa să apară în anumite constelaţii de memorie, pe care el le numeşte sisteme COEX (sisteme de experienţe condensate – condensed experiences). Un sistem COEX se compune din amintiri din diferite perioade ale vieţii persoanei, având o temă de bază similară, sau conţin elemente similare şi sunt însoţite de o puternică încărcătură emoţională de aceeaşi calitate. Relaţiile detaliate între elementele componente ale unui sistem COEX sunt, în majoritatea cazurilor, în acord fundamental cu gândirea freudiană.

După cum scrie Grof, „naşterea şi moartea par a fi alfa şi omega existenţei umane şi orice sistem psihologic care nu le încorporează trebuie să rămână superficial şi incomplet”.

Întâlnirea experimentală cu naşterea şi moartea în cursul psihoterapiei înseamnă adesea o adevărată criză existenţială, forţându-i pe oameni să examineze serios sensul vieţii lor şi valorile după care se ghidează. Ambiţiile lumeşti, impulsurile concurenţiale, dorinţa de statut, putere sau posesiuni materiale par toate să pălească atunci când sunt privite pe fundalul unei potenţiale morţi iminente. După cum a spus Carlos Castaneda, relatând învăţăturile şamanului amerindian Don Juan, „Un volum imens de mărunţişuri dispare dacă moartea face un gest către tine, sau dacă apuci să o zăreşti… Moartea este singurul sfătuitor înţelept pe care îl avem”.

Singurul mod de a depăşi dilema existenţială a condiţiei umane, este, în ultimă instanţă, de a o transcende, trăindu-ne existenţa într-un context cosmic mai larg. Aceasta se realizează în domeniul transpersonal, ultimul domeniu major din cartografia inconştientului trasată de Grof. Experienţele transpersonale par să ofere o înţelegere profundă a naturii şi relevanţei pe care o are dimensiunea spirituală a inconştientului. La fel ca şi experienţele psihodinamice şi perinatale, ele tind să aibă loc în grupuri tematice, dar organizarea lor este mult mai dificil de descris în limbaj faptic, aşa cum au subliniat Jung şi numeroşi mistici, deoarece baza logică a limbajului nostru este serios pusă la încercare de asemenea experienţe. În particular, experienţele transpersonale pot implica aşa-numitele fenomene paranormale, care sunt prin excelenţă greu de abordat în cadrul gândirii raţionale şi analizei ştiinţifice. De fapt, se pare că există o relaţie complementară între fenomenele psihice şi metoda ştiinţifică. Fenomenele psihice par a se manifesta cu deplină putere doar în afara cadrului gândirii analitice, diminuând progresiv pe măsură ce observarea şi analiza lor devin tot mai ştiinţifice.

Iată, în continuare, o relatare a lui Grof însuşi: „Cu mulţi ani în urmă, pe baza a mii de înregistrări ale unor şedinţe cu LSD, am început să studiez acele afirmaţii care se refereau la probleme cosmologice şi ontologice fundamentale – Care este natura Universului? Care este originea şi scopul vieţii? Cum se leagă conştiinţa de materie? Cine sunt eu şi care este locul meu în schema de ansamblu a lucrurilor? Studiind aceste înregistrări am fost surprins să constat că experienţele aparent disparate cu LSD ale acestor subiecţi pot fi integrate şi organizate într-un sistem metafizic cuprinzător, un sistem pe care eu l-am numit „cosmologie şi ontologie psihedelică”. Cadrul acestui sistem este radical diferit de cadrul obişnuit al vieţii noastre de zi cu zi. El se bazează pe conceptul de Minte Universală sau Conştiinţă Cosmică, care este forţa creativă din spatele proiectului cosmic. Toate fenomenele pe care le percepem sunt înţelese ca experimente în conştiinţă săvârşite de Mintea Universală într-un joc creativ de o infinită ingeniozitate. Problemele şi paradoxurile derutante asociate cu existenţa umană sunt considerate ca iluzii complicate, inventate de Mintea Universală şi încorporate în jocul cosmic; iar semnificaţia ultimă a existenţei umane este experimentarea deplină a tuturor stărilor mentale asociate cu această fascinantă aventură a conştiinţei; de a fi un actor şi un partener inteligent în jocul cosmic. În acest cadru, conştiinţa nu este ceva care să poată fi dedus sau explicat în termenii a altceva. Este un factor primar al existenţei din care apare tot restul. Fireşte, ne asumăm un risc atunci când folosim cuvinte ca să ne referim la aceste mistere. Nu poţi spune prea multe despre ceea ce este inefabil. Când oamenii s-au găsit în aceste stări speciale, experienţa lor a fost întotdeauna inefabilă; nu exista nici o posibilitate ca ei s-o descrie. Cu toate acestea, ei au exprimat în repetate rânduri o senzaţie de împlinire, sentimentul că toate întrebările au primit răspuns. Ei nu au avut nevoie să întrebe nimic şi nu a fost nimic de explicat.”

Bdi’s Blog: http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/despre-moarte

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: